Scriitoarea Mădălina Alexandru: „Din păcate, a fi scriitor în România nu poate fi niciodată o slujbă cu normă întreagă”

E farmacistă de profesie, dar s-a apropiat de scris și a debutat deja cu primul roman. Scriitoarea Mădălina Alexandru dezvăluie cititorilor GÂNDUL.RO cum își construiește personajele, dar și cum a sedus-o muzica clasică în timp ce lucra la a treia carte, Nostalgia pianului fără clape.

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să te prezinți, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este omul Mădălina Alexandru?

Mădălina Alexandru: Se presupune că noi ne cunoaștem cel mai bine pe această lume, însă, atunci când trebuie să ne descriem singuri, devine dificil. Mă consider o persoană simplă, comună, cu vise mari, care dispune de ambiția și voința necesare pentru a nu renunța la ele. Nu cred că ies cu nimic în evidență și lucrul cel mai de preț pe care îl am este scrisul. În scris mă regăsesc, scrisul este o artă care se manifestă sub formă de confesiune. Așa cum Cella Serghi spunea la un moment dat, scriu pentru că am ceva de spus. Deși, din păcate, în ultima vreme se pare că am reușit să rătăcesc drumul spre această formă de artă atât de iubită de mine. Câteodată viața are acest efect.

În domeniu profesional, sunt farmacist de trei ani și îmi iubesc meseria, deși nu e întotdeauna ușor să fac față pacienților și volumului de muncă. Simt că mă împlinește, căci la finalul zilei, nu există o altă ramură în care să doresc să profesez. Din păcate, a fi scriitor în România nu poate fi niciodată o slujbă cu normă întreagă.  

Gândul.ro: Cum a luat naștere dorința de a scrie?

Mădălina Alexandru: Aceasta este o întâmplare chiar amuzantă și pe care o voi spune cu plăcere. Prietena mea cea mai bună, Karina, scria de ceva vreme atunci când ne-am cunoscut. Firea ei veselă ne-a apropiat încă de la început și țin minte că eram amândouă implicate într-un joc în care fiecare persoană putea scrie o replică, construindu-se astfel o poveste colectivă, dacă o pot numi astfel. Acest joc poartă denumirea de Role Playing Game. Pentru a putea să mă înscriu, am fost nevoită să îmi construiesc un personaj și să îi aleg pasiunile, vârsta, înfățișarea, familia și o mică narațiune de bază pentru a avea de unde începe.

Fiind nouă în comunitate, i-am cerut părerea Karinei care avea ceva mai multă experiență decât mine. Îmi amintesc și acum cât de mult a insistat să încerc să dezvolt povestea, fiindcă îi plăcuse ideea. Astfel am început să scriu primul roman pe care nu l-am terminat nici până în prezent. Însă am descoperit în acest fel și faptul că îmi face o deosebită plăcere să îmi aștern ideile în scris.

Gândul.ro: Care este motivul pentru care scrii?

Mădălina Alexandru: Atunci când scriu, întreaga lume din jurul meu încetează să existe și mă afund cu totul în spațiul creat de mine. Devin una cu personajele mele și experimentez alături de ele aceleași emoții, temeri și bucurii, pe măsură ce stiloul continuă să se miște în mâna mea dreaptă. Gândurile lor și ale mele se amestecă și devin un tot unitar. Această artă a reprezentat întotdeauna pentru mine un mod de a trăi și o formă de exprimare a sentimentelor negative ce mi-au acaparat trupul de-a lungul timpului.

Am încercat să descriu cât mai viu personalitățile, așteptările și visele personajelor mele, dorindu-mi să ajung la cititorii mei pentru a-i implica în poveste. Am vrut să fac o diferență în sufletul persoanelor din jurul meu, să ajung în mintea lor și să stabilesc o legătură strânsă cu ceea ce creez. Mi-am dorit să impresionez așa cum, la rândul meu, am fost impresionată de atâtea și atâtea romane minunate. Nu știu dacă am reușit sau voi reuși vreodată acest lucru, însă acesta ar fi țelul meu final. Sunt dependentă de această senzație și scriu pentru acest motiv.

Gândul.ro: Care consideri că sunt părţile tale forte ca scriitor ? Și ce slăbiciuni crezi că ai?

Mădălina Alexandru: Ca puncte forte aș spune că mă pricep să dezvălui analiza psihologică a personajelor mele. M-am axat foarte mult pe dezvăluirea sentimentelor lor de-a lungul timpului și cred că aceasta este partea la care am lucrat cel mai mult. Ca slăbiciuni, notez că am obiceiul de a mă pierde în multe detalii inutile care nu fac decât să îngreuneze lectura. Pe viitor mi-aș dori să reușesc să schimb acest aspect. De asemenea, intenţionez să lucrez mai atent la construirea personajelor mele, să le fac mai credibile.

Gândul.ro: Care este cea mai semnificativă lecţie pe care ai învăţat-o ca scriitor?

Mădălina Alexandru: Sunt multe lucruri surprinzătoare pe care am avut ocazia să le aflu în această călătorie a creației. Subiectul abordat în cel de-al doilea roman a fost depresia și a trebuit să mă documentez destul de bine în această privință, fiindcă nu aveam prea multe informații fixate în minte. Mi s-au părut de-a dreptul uluitoare toate acele manifestări despre care nici nu știam că există. Aveam o idee vagă despre ceea ce urma să scriu, însă, doar în fața articolelor detaliate despre boala în sine, am realizat cât de puține știam de fapt.

Pentru cel de-al treilea roman, Nostalgia pianului fără clape, a trebuit să aflu mai multe despre lumea muzicii clasice și despre instrumentele la care personajele mele principale cântă: pianul și vioara. A fost o adevărată provocare să descriu emoțiile prin care acestea trec, având în vedere că eu nu am talent muzical de niciun fel. Cred că, într-un mod, am reușit să trăiesc pasiunea pentru instrumentele respective prin intermediul lui Ethan Reed și a lui Charlotte Brown. Am reușit să învăț foarte multe lucruri și despre compozitorii din istoria muzicii clasice. Am fost de-a dreptul impresionată de geniul lor. Deși nu promitea la început, această pasiune mi-a deschis ochii spre lumi despre care nu cunoșteam nimic și sunt fericită în fiecare zi pentru asta.

Gândul.ro: Care este personajul tău favorit dintre cele creionate de propriul condei şi de ce?

Mădălina Alexandru: O să aleg protagonistul romanului Nostalgia pianului fără clape, Ethan Reed. Să îl construiesc pe el a fost cel mai greu, dar și cel mai interesant, lucru pe care l-am făcut până în prezent. A fost dificil să îl fac veridic și cât mai aproape de realitate. Ethan Reed este o persoană condusă de propriile ambiții, iar egoismul este una din trăsăturile sale dominante de caracter. Consideră această întreagă lume terenul său de joacă. Latura umană este captivată puternic într-o cușcă pe care demonul ce-l conduce a construit-o special pentru a ține umanitatea în frâu.

Mergând pe firul defectelor sale puternice, am încercat să îmbin cele câteva calități deținute pentru a-l transforma într-o persoană pe care cititorii mei să poată încerca să-l înțeleagă măcar. Nu l-am construit pentru a fi un „bad boy”, fiindcă aceia sunt poate, cel mult, neînțeleși. El este într-adevăr un nenorocit și am încercat să arăt acest lucru încă de la bun început. Nu este neînțeles, doar o bestie adevărată. Mi-am bazat întregul roman pe povestea mea favorită din copilărie Frumoasa și bestia, transformându-mi protagoniștii în versiuni reale ale personajelor de acolo.

Gândul.ro: Pe lângă romanul de debut ce alte scrieri mai ai în portofoliu?

Mădălina Alexandru: În acest moment, pe lângă romanul de debut, mai am două nuvele publicate în reviste literare: Verdele lui Lauth, o nuvelă fantasy cu tente horror, publicată în revista Nautilus a editurii Nemira și Retrospectiva, o nuvelă cu tentă paranormală, publicată în Revista de Suspans.

Nepublicate au rămas primul roman scris la vârsta de paisprezece ani, nefinalizat, dar și cel de-al doilea roman, finalizat, numit Dincolo de singurătate, roman ce tratează subiectul depresiei, al prieteniilor false și adevărate, dar și al tânjirii după dragoste sub orice formă. De asemenea, în liceu am cochetat și cu poezia – în cel de-al doilea volum al Nostalgiei pianului fără clape este inserată o poezie proprie –, apoi am scris o serie de texte scurte tratând diferite subiecte. Acestea rămân nepublicate până în prezent.

Gândul.ro: Câteva gânduri de final pentru cititorii noștri?

Mădălina Alexandru: Felicitări vouă, celor care devorați roman după roman, transpunându-vă în numeroase lumi imaginate de diferiți scriitori! Contribuția voastră este la fel de importantă ca și a noastră, a autorilor, căci fără voi, noi nu am reuși să ne facem auziți. Vocea noastră prinde viață în mâinile voastre de fiecare dată când ne deschideți romanele și de fiecare dată când citiți capitol după capitol.

Vă mulțumesc din tot sufletul vouă, celor care mi-ați citit rândurile, celor care mi-ați apreciat munca, celor care mi-ați oferit critici constructive ce m-au ajutat să evoluez! Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru, pentru entuziasmul vostru și, nu în ultimul rând, pentru că ați făcut loc în inimă pianiștilor Ethan Reed și Charlotte Brown! Sunteți minunați cu toții!

De asemenea, mulțumesc tare mult redacției Gândul.ro pentru șansa de a vorbi puțin despre mine atât celor care mă cunosc, cât și celor ce sper că mă vor cunoaște cu această ocazie! Mult succes și mai departe!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.